La 20 de ani lucram într-o grădiniță. Învățam împreună cu copiii mei despre răbdare, încredere și curaj. Îmi erau dragi cei mici, însă la acea vreme am simțit să aleg alt drum. Poate pentru că ceea ce aveam să le dăruiesc s-a conturat mai târziu, sub o altă formă.
Am devenit apoi avocată. M-am format într-un mediu sobru, riguros, în care dreptatea nu e întotdeauna clară. Cu timpul, am învățat să o caut cu răbdare și cu luciditate.
Ani mai târziu, maternitatea m-a transformat profund. Am renăscut. O lume întreagă s-a reorganizat atunci. Regulile au căpătat chipul unui copil curios, iar legile s-au transformat în povești numai bune de spus celor mici.
Un personaj care te ajută să înțelegi regulile și legile, nu ți le impune.
Legisman este un supererou, iar fiecare întâlnire sau dialog cu el este magie.
Astăzi, între activitatea juridică și proiectele educaționale, îmi urmez vocația:
aceea de a face legea accesibilă, umană și prietenoasă. Dincolo de articole de lege și concepte juridice, cred că e esențial să înțelegem puterea liberului-arbitru. Copiii au nevoie să fie sprijiniți să-l descopere și să înțeleagă că fiecare alegere conștientă le poate aduce mai multă claritate, libertate și încredere în propriul drum.
Am ales să vorbesc despre aceste valori pentru că ele stau la baza felului în care încerc să trăiesc, să interacționez și să mă raportez la semenii mei.
Le simt importante nu doar ca valori în sine, ci și pentru ceea ce ele aduc în viața mea: principii care dau sens, structură și direcție.